M-ai uitat in Universul rece si mi-ai produs in suflet haos... M-ai lasat in ecoul amintirilor ce izvorasc din mintea inghetata... Un urlet dureros, sugrumat, se zbate in mine incercand sa iasa la lumina... Strig in noaptea intunecata a sufletului in care nu mai poate patrunde nici o raza de lumina... Sunt atat de ratacit in labirintul singuratatii ...si nu gasesc nici o cale de a iesi din acest haos al durerii...
Am plans cand m-am trezit in prapastia adanca din care nu mai puteam iesi... Dar... curand nu m-am mai zbatut si totul a murit in mine... Ai plecat... si un intreg Univers ai destramat in doar o secunda...
Nimic nu se mai zbate in sufletul meu... A obosit de atata framantare... A amortit in durerea spaimei de tacere eterna... Doar acum cateva minute erai aici sau poate... acum o vesnicie? Iti aud si acum ecoul glasului si il simt cum se amplifica, cum ma invaluie, ametindu-ma...
De spaima ca am sa pierd si ultimele urme ale existentei tale, incetez de a mai respira si ma scufund din ce in ce mai mult in mine... Stau nemiscat in tacere si incetez de a mai visa eternul vis: TU...
Iarna s-a instalat in mine si m-a inghetat... O, vino...vino inainte de a muri inghetat in singuratate...